Recenzie carte ”Cum să nu mai întârzii, tot ce trebuie să știi despre procrastinare”, scrisă de Jane B. Burka și Leonora M. Yuen.

Cele două autoare, doctori în psihologie, au format multe grupuri cu care au lucrat subiectul amânării, înainte să publice această carte, ceea ce oferă un punct în plus acestei lecturi: nu vorbesc doar despre teorie, ci se bazează pe experiență și studii.

”Mâine încep!”, sau ”Data viitoare nici nu mă gândesc să nu încep la timp!”. Dar mâine apare altceva și data viitoare la fel… 
Sună cunoscut? Ei bine, se numește procrastinare.

Procrastinarea, așa cum spun chiar autoarele, ”nu este o plagă care se abate asupra noastră la întâmplare; este un comportament pe care îl adoptăm din anumite motive. Procrastinarea reprezintă o intercalare complexă de cauze psihologice, factori biologici și experiențele de-o viață.” Am învățat-o pentru că, la un moment dat, ne-a ajutat să evităm sentimente supărătoare cum ar fi teama de eșec, de succes, de separare, sau chiar de intimitate, între altele.

Învățăm amânarea atât în experiențele din copilărie, cât și în cele din viața adultă.

Dar din păcate, procrastinarea aduce cu sine consecințe negative atât exterioare (tensiuni cu alte persoane, stagnare profesională, penalități, divorț, exces de substanțe etc), cât și interioare (autocritică, rușine, anxietate, depresie, insomnie și multe altele).

Prima parte a cărții este dedicată înțelegerii procrastinării. De unde vine, cum se formează, de ce o învățăm, cum o putem recunoaște cu ușurință și care sunt efectele ei în viața noastră.

Cea de-a doua parte ne vorbește despre cum o putem lăsa în urmă.

Este o carte scrisă cu empatie și autenticitate. Poveștile autoarelor despre propria lor luptă cu amânarea sunt haioase și ne amintesc nouă, cititorilor, că nu suntem nici pe departe singurii care trec prin aceste lucruri. Practic, deși te vei recunoaște în multe dintre situațiile prezentate, nu vei simți apăsarea vinovăției, ci mai degrabă dorința de a începe să nu mai procrastinezi, de a te descoperi pe tine și a te accepta așa cum ești. Îți vei dori să faci cunoștință cu acele sentimente de care te-ai ascuns o viață întreagă cu ajutorul procrastinării. 

Așa că, nu îmi rămâne decât să vă urez să nu amânați să începeți această lectură și spor la citit!
Posts created 9

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

Begin typing your search term above and press enter to search. Press ESC to cancel.

Back To Top