Încep să scriu aceste rânduri în ziua în care eu și soțul meu împlinim ani de la căsătorie. Deci, ce prilej mai bun de a pune pe hârtie gânduri despre relații, despre iubire?
Ar putea fi aceasta povestea voastră?
Doi oameni frumoși se întâlnesc și simt că a dat norocul peste ei. Câtă potrivire, câte planuri în comun, câți fluturași le inundă corpurile! Florile miros mai frumos, problemele sunt mai trecătoare și norii se joacă cu razele soarelui.
Se simt pregătiți să facă pași împreună, se simt puternici. Decid să întemeieze o familie. Și ce familie! A lor va fi una chiar fericită, plină de iubire și înțelegere. Se vor sprijini mereu și își vor crește copilul mult iubit cu atâta răbdare și înțelepciune…nu cum fac alții, săracii, care se pierd pe drum și uită ce ușor este să faci să fie bine!
Și începe burtica să crească și sunteți mândri și recunoscători, planurile merg strună, voi continuați să visați! Deși te mai enervezi câteodată pe el, că parcă nu pune destul de des mâna pe burtică și nici nu suferă de grețuri ca tine. Dar lasă, că iese copilul și nu o să îți mai fie nici ție greață! Și vizualizezi cum veți sta voi așa, în fericirea voastră, cu copilul dormind între voi, iar voi ținându-vă de mână…
Și parcă lunile s-au transformat în clipe, iar momentul mult așteptat a sosit!
Așezați cu grijă și frică un pui mic de om în scoica lui și ieșiți din spital, spre casă.
Poate nu realizezi atunci, deși, sufletul tău simte. Cumva, tu ai rămas acolo. Vei descoperi, în timp, că te vei putea întoarce după tine, dar acum, din spital, în locul tău, a ieșit o mamă. Și deocamdată doar cu numele și cu multe responsabilități, știința și experiența încă nu au sosit.
Și când ajungeți acasă nu e chiar ca în visele voastre. Nașterea lasă urme dureroase în corp. Te gândești acum la grețurile tale și zâmbești amar. Copilul plânge și o să mai plângă mult. Iar tu, plângi și tu. Plângi de durere, de oboseală, de teamă și de neputință. (Mai sunt și altele, dar ideea nu e să nu mai faceți copii din cauza articolului meu, ci doar să reușiți voi și partenerii voștri să vă așezați cu mai multă blândețe lângă această etapă).
Trece timpul, dar lucrurile nu revin la normal cât ai bate din palme pentru cei doi oameni frumoși peste care a dat norocul. Nesomn, hormoni, plânsete, vomă pe haine…pare că nu este loc nici măcar de un ”cum ți-a fost ziua?”, ce să mai vorbim de mângâieri și sex la lumina lumânărilor? Ba mai mult, tu te gândești ce norocos e el când pleacă dimineața, continuându-și viața, în timp ce identitatea ta, a rămas acolo, la spital.
Iar el…el se întreabă de ce naibii ești doar nervoasă? Așa că, dacă găsiți răgaz de trei cuvinte, probabil că vor fi reproșuri. Strigate, ca să le auziți mai bine!
”Meseria” asta de părinte este cea mai grea și mai importantă și totuși, din păcate, este singura pentru care nu ne pregătim din timp.
În această perioadă, multe cupluri, ajung să creadă că nu, nu mai există relație după naștere. Fiecare gândește despre celălalt că s-a schimbat, că nu-i mai pasă, că nu este persoana care părea că este. Fiecare dintre parteneri se simte neînțeles și neiubit. Și pare că singura sau cea mai ușoară soluție este despărțirea.
Primul an de părințeală, ca să nu zic mai mult, este critic. Pe lângă iubire pentru copil, plutește un fel de doliu după identitatea ta rămasă acolo, la spital… după fluturașii care nu mai inunda nimic…
Dar relațiile, ca și viața în sine, ca și noi, sunt într-o continuă schimbare. Avem nevoie să învățăm să acceptăm schimbarea asta, să ne adaptăm ei, să creștem o dată cu ea.
Să trăim ca fiind o pierdere ceva ce se termină sau se schimbă, este nesănătos. Nimeni nu ne ia de fapt ce am avut. Noi doar punem peste. Și când înțelegem asta, putem porni spre spital ca să ne recuperăm identitatea lăsată acolo. O așezăm lângă cea de acum și facem un nou întreg frumos.
Și uite-așa, doi oameni frumoși și un picuț mai întregi, pot ”relua” o viață cu mai puțini fluturași, dar cu mai multă iubire. De dată asta, o iubire matură. Una aleasă, în care nu mai este despre norocul care a dat peste ei, ci despre munca zilnică pentru a crește împreună și pentru a putea primi mai asumat greutățile care vor veni.
Iar despre ce putem face pentru a ajunge să fim acei oameni frumoși și un picuț mai întregi, promit să scriu un articol (sau mai multe)
