Ce este de necontestat în procesul terapeutic, este faptul că schimbarea căutată nu poate fi obținută decât cu implicare și asumare a celui care se află în acest proces. Terapeutul este doar un însoțitor pe termen limitat.
Relația terapeut-client este în sine parte din procesul terapeutic, fiind aceasta, în unele cazuri, prima relație de încredere și acceptare, lipsită de judecată, pe care clientul o experimentează.
Ce lucrăm, între altele:
Recunoașterea, validarea și gestiunea emoțiilor noastre;
Recunoașterea și combaterea gândurilor iraționale;
Stilurile de atașament, schemele cognitive și mecanismele de apărare dezvoltate;
Integrarea suferințelor din trecut, pentru a putea dezvolta adultul sănătos de azi;
Comunicarea;
Înțelegerea iubirii și a relațiilor dintr-o perspectivă sănătoasă și ancorată în realitate;
Compasiunea și acceptarea;
Prezența emoțională;
Așadar, vom povesti, asculta, simți, plânge, râde și practica de la o ședință la alta și între ele.
Iar acestea, împreună, poartă numele de proces terapeutic, la sfârșitul căruia, persoana venită în terapie va simți o schimbare în bine, în toate ariile vieții sale.